Poezii de Renata Verejanu
Să ne unim până răul nu s-a trezit
Ușa de la intrare
e moartă,
Ușa de la ieșire
a înviat –
Cu talpa sa, pe
propria-mi soartă
Oligarhul politic
a urcat.
Și nu pleacă. Nu
vă promit
Că ne observă în
degradarea-i totală -
În minutul rămas
pentru iubit
Naftalina îi cere
socoteală…
La naiba! Serile
fac gargară cu spirt
Și scuipă totul
ce am agonisit de o zi –
Și duhul tupilat
și oropsit
La luptă nu se
poate trezi.
Ci eu valsez nu-n
paharul unui bețiv
Și valuri ridic
peste amiază –
Stofa unui
substantiv
Propria țară din
sărăcie-o salvează.
Unica rezervă – e
ușa de la ieșire.
(Deși pragu-i
destul de înalt, și păzit ) -
Pre limbă română
plec în nemurire
Până dușmanii
toți nu s-au trezit…
Zorii din pieptu-mi
Limbii române
Nu mi-e destinul
împodobit cu smalț strălucitor,
Nu mi-e închisă
inima în coaja cea de nucă:
În pieptu-mi stau
zorii la sfat, picior peste picior,
Şi Soarele în
viață mi-e unica poruncă:
(Muncește-n mine
duhul, lacrimi trei, de dor)…
Pe albul varului
– petala sângelui, roză
Sau vocala limbii
române însângertă-ntratât
Că geamul uită de
drum, şi se-alege cu scleroză,
Şi vorbele toate
mi se opresc în gât…
Eu, născută
într-o metaforă modernă,
Zilnic îmi sărut
cuvintele în frunte:
Să nu se lase
impuse, ascunse întro cisternă,
Ci să rămănă, o,
Grai Matern, cu sens umplute.
Și alt neam să
bea licoarea limbii române,
cu câte o
picătură,
Deşi izvorul
vieții poate fi și el prădat...
Când lumea tristă
disiminează ură -
În pieptul meu
stau zori de zi la sfat.
