Limba Noastră Română

 Poezii de Renata Verejanu

Să ne unim până răul nu s-a trezit

 

 

Ușa de la intrare e moartă,

Ușa de la ieșire a înviat –

Cu talpa sa, pe propria-mi soartă

Oligarhul politic a urcat.

Și nu pleacă. Nu vă promit

Că ne observă în degradarea-i totală -

În minutul rămas pentru iubit

Naftalina îi cere socoteală…

La naiba! Serile fac gargară cu spirt

Și scuipă totul ce am agonisit de o zi –

Și duhul tupilat și oropsit

La luptă nu se poate trezi.

Ci eu valsez nu-n paharul unui bețiv

Și valuri ridic peste amiază –

Stofa unui substantiv

Propria țară din sărăcie-o salvează.

 

Unica rezervă – e ușa de la ieșire.

(Deși pragu-i destul de înalt, și păzit ) -

Pre limbă română plec în nemurire

Până dușmanii toți nu s-au trezit…

 

 

 

Zorii din pieptu-mi

 

Limbii române

Nu mi-e destinul împodobit cu smalț strălucitor,

Nu mi-e închisă inima în coaja cea de nucă:

În pieptu-mi stau zorii la sfat, picior peste picior,

Şi Soarele în viață mi-e unica poruncă:

(Muncește-n mine duhul, lacrimi trei, de dor)…

Pe albul varului – petala sângelui, roză

Sau vocala limbii române însângertă-ntratât

Că geamul uită de drum, şi se-alege cu scleroză,

Şi vorbele toate mi se opresc în gât…

 

Eu, născută într-o metaforă modernă,

Zilnic îmi sărut cuvintele în frunte:

Să nu se lase impuse, ascunse întro cisternă,

Ci să rămănă, o, Grai Matern, cu sens umplute.

Și alt neam să bea licoarea limbii române,

cu câte o picătură,

Deşi izvorul vieții poate fi și el prădat...

 

Când lumea tristă disiminează ură -

În pieptul meu stau zori de zi la sfat.