Despre poetul cu suflet de înger, om de o rară bunătate, unul dintre cei mai profesioniști și obiectivi critici literari din țară, editor și publicist, prozator și traducător, eseist și gânditor pe nume Tudor Palladi - au scris critici literari și oameni de cultură valoroși din republică și din România. Redactor a unui număr important de cărți ale colegilor săi, Tudor Palladi e mai întâi de toate Poet.
Descătușindu-și „energia și bogăția interioară” poetul Tudor Palladi își va developa bucățile de suflet puternic, de voință trainică, de jăratic în care și-a călit cuvintele, metaforele moderne, zicându-le „pălăduiri”, turnate în cărți de valoare. Opera sa numără peste 30 de volume impună- toare, a câte 300-800 pagini fiecare, editate în Republica Moldova și România, printre care neapărat se vor regăsi volumele: Creatorul de risipă, Iași, 2013, Arheu, Iași, 2013, Unul în trei, Chișinău, 2014, Apoteoză, Iași, 2014, Edena cea eternă, Chișinău, 2015, Unul în patru: poeme (Pălăduiri), Chișinău, 2017, Aisbergul inimii, Iași, 2018 ș.a.Fiecare-și are taina sa, zice poetul filosof și istoricul literar Tudor Palladi, oferind semenilor săi și generațiilor viitoare trei volume de eseuri cu frumosul nume Metafora între cuvânt și dramă (Metafora între cuvânt și dramă, v.1, Chișinău, 2012, Metafora între cuvânt și dramă, v.2, Chișinău, 2017, Metafora între cuvânt și dramă, v.3. Chișinău, 2020), acest „monument literar a lui Tudor Palladi” care a urmat după volumele: Un secol de literatură română, ed.Lumina (4 volume), Chișinău, 2005, Momentul monumentelor perene (studii critice în 4 volume), Chișinău, 2005, „Împlinirea în Suferință” sau Epifaniarea ideii și sentimentului de OM, București, 2016, Reconfigurarea unui fenomen literar artistic insolit,
Chișinău, 2017. Dorința de a vorbi generațiilor viitoare de bine, professionist, despre generațiile de scriitori din secolul XX și începutul sec. XXI e un merit aparte al criticului literar Tudor Palladi. În calitatea sa de critic literar e singurul care a citit toți scriitorii de la Mateevici până la cei ce debutează azi
Alt merit al lui Tudor Palladi e lansarea în literatura de la Chișinău a acestor inegalabile steligrame (de la Steliana Grama) și pălăduiri (de la Palladi), pe care exegeții le numescmetafore astrale, telegrame spre cosmos, spre poeții plecați în nemurire, aceste cuvinte noi sunt create de poet. Fiind ademenit de „Miracolul miracolelor toate”, ocrotit și îndrumat de „Poetul cel mai mare – Dumnezeu”, autorul „Veghează-n lacrimi Pomii ce-nfloresc”, deoarece „Metafora ca floarea e-un produs /Al Firii pentru care-un Cer lucrează”, afirmă Tudor Palladi în volumul de poeme Arheu.Căutând acel Cuvânt „în care se află toate cuvintele”, Tudor Palladi are meritul de a vorbi cu respect despre literatura Republicii Moldova ca parte a literaturii românești, a literaturii europene, evidențiind la fiecare scriitor ce e mai de valoare. Tudor Paladi e unul dintre scriitorii Generației Dintre Secole care a desfășurat o fructuoasă activitate de integrare a literaturii din republică în spaţiul general românesc.Chipul frumos de Om al Cetății a lui Tudor Palladi îl vedem de-ndată cum depistăm opinia domniei sale despre Limba Română:
„Când zic „Limba Română!…”, mă văd şi mă simt, mă făuresc eu însumi pe mine din silabele dorului şi ale cântecului nostru. Or, condiţia noastră divină este Limba Română – partea şi Patria noastră de dor, de viaţă şi de moarte, de durere şi de bucurie, de zbor şi de cădere, piatra noastră de hotar şi de nemărginire, fire din fire şi întru fire, lumină din lumină şi întru lumină şi unica noastră cunună fără de spini pe care o poartă fraţii români, – semnul nostru de identitate, condiţia noastră de libertate şi de spiritualitate umană, daco-romană, latină şi divină – Limba Română”.„Când zic „Limba Română!…”, mă văd răsărind (în locul lor) din pământul ei ca iarba din glie, ca pasărea din cuib, precum cântecul din gură, ca soarele din cer, ca istoria din memorie, precum cuvântul dininimă, ca izvorul din pieptul humei, ca chemarea din verdele frunzei, ca pruncul din lacrima mumei”.„Când zic „Limba Română!…”, înseamnă că am avut-o, că o am şi veşnic o să-mi rămână steaua mea de veghe, şi drumurile mele ce de acolo, de la ea vin, de la dânsa pornesc şi tot într-acolo, la ea, duc, se întorc ca pasărea măiastră la vatră şi la cuib, la pui şi la cântec, la nemurire.”„Când zic „Limba Româ- nă!…”, îmi apare în faţa ochilor biserica şi feţele bisericeşti ce miau fost întotdeauna apropiate sufleteşte, văd aievea răstignirile ce înfrumuseţau locul cu aerul lor divin, întărind pentru totdeauna în sufletul meu sentimentul apartenenţei universului creştin”.
„Când zic „Limba Româ- nă!…”, mă văd şi mă simt, mă făuresc eu însumi pe mine din silabele dorului şi ale cântecului nostru. Or, condiţia noastră divină este Limba Română – partea şi Patria noastră de dor, de viaţă şi de moarte, de durere şi de bucurie, de zbor şi de cădere, piatra noastră de hotar şi de nemărginire, fire din fire şi întru fire, lumină din lumină şi întru lumină şi unica noastră cunună fără de spini pe care o poartă fraţii români, – semnul nostru de identitate, condiţia noastră de libertate şi de spiritualitate umană, daco-romană, latină şi divină – Limba Română”. („Cel mai frumos şi veşnic interminabil poem al neamului: Limba Română”.
„Când zic „Limba Română!…”, mă văd şi mă simt, mă făuresc eu însumi pe mine din silabele dorului şi ale cântecului nostru. Or, condiţia noastră divină este Limba Română – partea şi Patria noastră de dor, de viaţă şi de moarte, de durere şi de bucurie, de zbor şi de cădere, piatra noastră de hotar şi de nemărginire, fire din fire şi întru fire, lumină din lumină şi întru lumină şi unica noastră cunună fără de spini pe care o poartă fraţii români, – semnul nostru de identitate, condiţia noastră de libertate şi de spiritualitate umană, daco-romană, latină şi divină – Limba Română”.„Când zic „Limba Română!…”, mă văd răsărind (în locul lor) din pământul ei ca iarba din glie, ca pasărea din cuib, precum cântecul din gură, ca soarele din cer, ca istoria din memorie, precum cuvântul dininimă, ca izvorul din pieptul humei, ca chemarea din verdele frunzei, ca pruncul din lacrima mumei”.„Când zic „Limba Română!…”, înseamnă că am avut-o, că o am şi veşnic o să-mi rămână steaua mea de veghe, şi drumurile mele ce de acolo, de la ea vin, de la dânsa pornesc şi tot într-acolo, la ea, duc, se întorc ca pasărea măiastră la vatră şi la cuib, la pui şi la cântec, la nemurire.”„Când zic „Limba Româ- nă!…”, îmi apare în faţa ochilor biserica şi feţele bisericeşti ce miau fost întotdeauna apropiate sufleteşte, văd aievea răstignirile ce înfrumuseţau locul cu aerul lor divin, întărind pentru totdeauna în sufletul meu sentimentul apartenenţei universului creştin”.
Iubirea eternă e evadarea metafizică a poetului Tudor Palladi. Prin poezie autorul își recuperează destinul. Registrul meditației sale are mari profunzimi sufletești, deține puterea de a conecta misterul sufletesc cu misterul cosmosului, a universului infinit, cu Puterea Divină. Tineri cercetători, talentați doctoranzi s-au aplecat asupra creației și activității lui Tudor Palladi spre al prezenta în comunicările lor la importante conferințe științifice internaționale. Acel „deal legat de vale” din volumul Odiseea lacrimii, îl ține mândru acolo sus, pe vârf de deal, să nu fie ademenit în valea intrigelor perioadei de tranziție, prin care trece țara.Renata Verejanu
