PRIMUL ZIAR TRANSFRONTALIER

 Ziarul COPIII EUROPEI, 

PRIMUL ZIAR TRANSFRONTALIER

AL COPIILOR TALENTAȚI,

SE EDITEAZĂ din 1997, 

e un proiect al OMCT.

Tudor PALLADI

 TUDOR PALLADI LA 75 ANI – 

PORTRET ENCICLOPEDIC 

Dan VEREJANU 

Poet, traducător, eseist, critic și istoric literar, editor, Tudor Palladi, pe parcursul anilor de maturitate profesionistă, trece la o poezie metafizică umanistă, concentrat asupra puterii transformatoare a imaginației, preocupările sale imaginare fiind dintotdeauna luminoase şi reflexive. Iubirea eternă e evadarea metafizică a poetului Tudor Palladi. Prin poezie autorul își recuperează destinul. Registrul meditației sale are mari profunzimi sufletești, deține puterea de a conecta misterul sufletesc cu misterul cosmosului, a universului infinit, cu Puterea Divină. 

”. Abstract. 

Poet, translator, essayist, historian and literary critic, editor, Tudor Palladi during the period of his professional maturity has passed from a poetry humanitarian and metaphysical, focused on the transformative power of imagination, to his imaginary preoccupations, always enlightened and reflexive. The metaphysical escape of the poet is eternal love; through poetry the author regains his destiny. The meditation registry has great spiritual depths and has the power to connect the spiritual mystery with the Cosmos, the infinite universe, the divine power. Keywords: imagination, metaphysical poetry, metaphor, meditation, mystery, editor, dedications. 

Poet, traducător, eseist, critic și istoric literar, editor Tudor Palladi s-a născut la 6 iunie 1946, în familia Eufrosiniei Lupu și Ion Paladi din Bălănești, Nisporeni. După absolvirea celor 11 ani la școala medie în localitatea de baștină, în 1964 devine student la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1969 susține examenele de stat și obține diploma de specialist-filolog. După cum erau timpurile de pe atunci – face, în mod obligatoriu, și doi ani de armată. Începând cu 1972  practică o imensă muncă de redactor literar, dedicându-se viața toată.  A activat la editurile chișinăuiene, precum ar fi: Cartea Moldovenească (actualmente Cartea Moldovei), Literatura Artistică, Hyperion, Litera, Lumina, Pontos etc. 

Împreună cu criticul și istoricul literar Ion Ciocanu, a coordonat în  1996 elaborarea și completarea Colecției Biblioteca școlarului la Editura Litera. Debutul literar prin poezie îl face în 1974 în paginile ziarului Tinerimea Moldovei. Peste un an, cu articolul „Poetul pasiunii etice” (despre poezia lui 199Gheorghe Vodă) debutează în calitate de critic literar în Revista „Nistru”; cu volumul de poezii Plăpând ca un colte (1990) face debutul editorial. 

E autorul cărților Mugurașii mugurei, 1991, Odiseea lacrimii, 1994, Un secol de literatură română (4 volume), Editura Lumina 2005, Momentul monumentelor perene (studii critice), 2005. Apogeul carierei literare îl constituie ultimul deceniu sec. XXI - (2011-2021), când poetul și criticul literar va lansa unul după altul zeci de volume de critică și istorie literară, de poezii pentru adulți și copii: 101 poeme, 2011,  Nemărginirea clipei, 2011, Semință și altar, 2012, Talismanul ursitei, 2012, Creatorul de risipă, 2013,  Arheu, 2013, Unul în trei, 2014, Apoteoză, 2014, Cenușa din suspine, 2014, Rămurașii-rămurei, 2014, Pomurașii-Pomurei, 2014, Edena cea eternă, 2015, Unul în patru: poeme (Pălăduiri), 2017, Aisbergul inimii, 2018 ș.a. Cărți de critică și istorie literară: Reconfigurarea unui fenomen literar artistic insolit, 2017, Metafora între cuvânt și dramă, (trilogie), 2012, 2017, 2020. 

Pe parcursul acestor ani de maturitate profesionistă, poetul scrie poezie metafizică umanistă, concentrat asupra puterii transformatoare a imaginației, preocupările sale fiind dintotdeauna luminoase şi reflexive. Iubirea eternă e evadarea metafizică a poetului Tudor Palladi; prin poezie autorul își recuperează destinul. Registrul meditației sale are mari profunzimi sufletești, care deține puterea de-a conecta misterul sufletesc cu misterul cosmosului, a universului infinit, cu Puterea Divină. 

Admiratorul de singurătate, Tudor Palladi, adolescentul, se refugia în vârful dealului pe care este așezat satul de baștină, visându-și destinul. Apoi, poetul Tudor Palladi, se refugia în meditațiile sale, în cele mai tainice dialoguri imaginare cu cosmosul, cu Puterea Divină, cu viitorul. Pe cât de „uitat”, ca poet, pe atât de necesar în calitate de critic literar, uneori chiar rugat să umple pagina în cuvinte cu pondere despre un condeier care trebuia să obțină calitatea de membru al USM sau pentru aniversarea altui poet deja consacrat, scriitorul Tudor Palladi e unul dintre foarte puținii care a lecturat opera tuturor colegilor săi. A studiat ca nimeni altul operele scriitorilor contemporani, le-a citit și analizat creația, l-a prețuit pe fiecare după ce avea mai bun.  

Semnează numeroase eseuri și cronici literare în presa din Republica Moldova, dar și din România despre creația scriitorilor: Andrei Lupan, Emilian Bucov, Vitalie Tulnic, Anatol Gugel, Vasile Levițchi, Agnesa Roșca, Igor Crețu, Gheorghe Vodă, Mircea Lutic, Arhip Cibotaru, Ion Gheorghiță,  Paul Mihnea, Lidia Istrati, Mihail I. Cibotaru, Nicolae Esinencu, Nicolae Mătcaș, Ion Diordiev, Serafim Belicov, Boris Schițco, Lidia Ungureanu, Iulian Cârchelan, Vasile Căpățână, Ion Proca, Marcela Benea, Ion T. Zegrea, Ion Anton, Nina Slutu, Nina Josu, Ion Cațaveică, Anatol Rău ș.a. A fost impresionat de opera și destinul tragic al tinerei poete Steliana Grama, cărei i-a dedicat mai multe volume de poezii. Tudor Palladi are un bogat palmares în calitate de antologator, bibliograf, scriind prefață sau postfață la numeroase volume, studii în monografii și enciclopedii: Darul ceresc al bunătății sau Druță după Druță în „Fenomenul artistic Ion Druță”, 2008; „Ostatecul” „Salcâmului din prag” și-al „Părții noastre de zbor”, în „Metafora între cuvânt și dramă”, vol. III, (Liviu Damian la 60 de ani); 200Scrieri alese de Lidia Istrati, 2014; Grigore Vieru „cum și în veac” (80 de ani de la nașterea poetului); Maestru și Salahor (Ion Ciocanu: Unul în trei), Ion Ciocanu la 80 ani; Principialitatea estetică a bunului-simţ (criticul literar Andrei Ţurcanu la 50 de ani); „Ofranda celestă a poeziei sau magia revelației” (prefață la Opere Alese de Renata Verejanu, în 12 vol., 2015); „Imanența refugiului metafizic sau coroana destinului orfic” (Leonida Lari la 50 ani), 1999;  An. Codru „Opere alese”; Vlad Zbârciog, Opere alese; „Între aspirație și inspirație” (Eufemia Țopa: Un contur de poet decaetic) 2011; Galina Furdui. Spațiu interactiv pentru nucleu (dialoguri, interviuri), Chișinău, 2013; „Cântecul cu o mie de cuvinte” prefață - Irina Stavschi (la 100 ani), 2019; Parodia poeziei şi poezia parodiei sau Ironia între persiflare şi diversificare: (portret de creaţie al poetului Titus Ştirbu); Spectacolul sau misterul nesfârșit al eulogiei (despre creația lui  Anatol Ciocanu). Munca criticului și istoricului literar Tudor Palladi se încununează cu mai multe volume de sinteză, printre care și cele trei volume cu același nume dar conținut diferit, Metafora între cuvânt și dramă, Chișinău, Editura Lumina.  Primul volum (2012), cuprinde peste 20 de nume de scriitori, de la Alexie Mateevici până la Andrei Ciurunga, George Meniuc, Nicolae Costenco, Magda Isanos, Petru Zadnipru, Ion Druță, Aureliu Busuioc. În volumul doi (editat în 2017) sunt reuniți șaizeciștii: Victor Teleucă, Liviu Damian, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Emil Loteanu, Pavel Boțu, Petru Cărare, Anatol Ciocanu. Cel de-al  treilea volum al trilogiei Metafora între cuvânt și dramă (2020) e dedicat celor peste cincizeci de nume a șaptezeciștilor: de la poetul bucovinean Vasile Tărâțeanu la Efim Tarlapan, Vasile Romanciuc, Renata Verejanu, Ion Hadârcă, Arcadie Suceveanu, Iulian Filip, Galina Furdui, Marcela Mardare, Constantin Dragomir, Leonida Lari, Alexe Rău, Leonard Tuchilatu.

 Parcurgându-și drumul său în căutarea unui rost, poetul T. Palladi, șaptezecist prin chipul poetic al liricii sale, a continuat traiectoria poeților metaforici, cursiv și senin în stilul majorității poemelor de rezistență prin timp. Bucurându-se că e lăsat în pace de lauda locală, Tudor Palladi – „o instituție aparte”, cum l-a numit Ion Druță, și-a scris opera poetică provocat cumva de lirica câtorva poete de la Chișinău, pe care le-a apreciat, adunând toate poeziile dedicate femeii în trei volume de poezie cu dedicație specială: Stelianei Grama. Volumele de poeme Cenușa din suspine (2014), Edena cea eternă (2015), Unul în patru: (Pălăduiri) 2017, rămase neobservate de critica literară la prima lor apariție editorială, unite în volumul antologic Aisbergul iubirii atrag îndată atenția exegeților. Criticul literar Ion Ciocanu scrie prefață, Elena Țau, Victoria Fonari, Mariana Jioară îmbogățesc postfața volumului cu studii importante. Unic prin volumul Aisbergul inimii, T. Palladi își începe discursul liric cu dedicații mai multor oameni de cultură, personalități din diferite domenii pe care i-a cunoscut, plecați în nemurire, și continuă cu peste 600 pagini de poezie dedicate regretatei Steliana Grama. Acest fenomen a fost observat și apreciat de criticul literar Ion Ciocanu, în „Metafizica iubirii: Steliana Grama ca sursă de inspirație lirică”: „Tudor Palladi ne-a dat aceste… cărți profund simțite, bine gândite arhitectural, original realizate, spre bucuria oricărui prețuitor sincer și dezinteresat al poeziei autorului, principial deosebite de tot restul poeziei basarabene actuale,” lăsând să se înțeleagă că dincolo  „de metafizica iubirii cititorul are a descifra un noian de imagini și gânduri, sentimente” și că volumul necesită o citire și analiză profundă. „Noutatea volumului cinstește specia acrostihului îmbinată cu cea a rondelului (pe care autorul le mai numește segeuri și steligrame)”, afirmă exegetul, referindu-se la volumul „Aisbergul inimii” (Ciocanu, 2018, p. 11). În eseul „Poezia rugii stelare sau „aisbergul” criptoerotic al „inimii”, dr. Victoria Fonari constată că în „Cenușa din suspine” motoul din textele Stelianei Grama sunt așchiile dialogului poetic. Deși într-un dialog e obligatorie prezența unui eu și tu concomitent, în spațiul artistic atestăm o comunicare dintre versuri. Motoul din versul poetei apare ca o acordare de strună a instrumentului muzical ales în „pălăduiri” (Fonari, 2018, p. 854). Revenind la „pălăduiri”, V. Fonari specifică „în cazul textului artistic este protecția de anxietate, dezvăluirea durerii și a iubirii, a fortificării cuvântului întru creație, perceput drept o conexiune dintre lumea reală și cea a ideilor, cuvântul cu esența armonie întru prosperarea spiritualului” (Fonari, 2018, p. 857). Aceste steligrame (de la Steliana Grama) ca și pălăduirile (de la Palladi), cuvinte create de poet, sunt metafore astrale, telegrame spre cosmos, spre poeții plecați în nemurire. Fiind ademenit de „Miracolul miracolelor toate”, ocrotit și îndrumat de „Poetul cel mai mare – Dumnezeu”, autorul „Veghează-n lacrimi Pomii ce-nfloresc”, deoarece „Metafora ca floarea e-un produs /Al Firii pentru care-un Cer lucrează”, afirmă Tudor Palladi în volumul de poeme Arheu. 

Vorbind de arheii poetului în studiul „Arheii și emblematica lor în poezia lui Tudor Palladi”, cercetătoarea Elena Țau a observat că „rădăcinile cuvintelor sunt cerești”. Poetul „evocă un cuplu arhetipal de îndrăgostiți, în care recunoaștem, grație referințelor, persoane concrete (mai exact, pe sine însuși și pe regretata poetă Steliana Grama”) (Țau, 2018, p. 847). Cercetătoarea constată că „Edificați în principal pe temelii arhetipale, arheii lui mai realizați… se desemnează frecvent cu ajutorul simbolului și metaforei drept embleme polivalente ale unor esențe, principii și valori netrecătoare” (Țau, 2018, p. 849). Volumele „Cenușa din suspine”, „Edena cea eternă”, „Unul în patru”, adunate în antologia Aisbergul iubirii, pot fi apreciate ca un îndemn să întreținem nemurirea Stelianei Grama. Această valorificare a gândirii regretatei poete îi face cinste și onoare poetului Tudor Palladi. Despre opera și activitatea lui Tudor Palladi au scris oameni de cultură din republică și din România: acad. Mihai Cimpoi (Noblețea modestiei), dr. hab. Ion Ciocanu, (mai multe studii, referințe), dr. hab. Mihail Dolgan (Iubire de metaforă), Florin Popescu (Basarabia, locul unde patriotismul se trăiește mai intens), Mariana Jioară (Un dor înstelat de iubire), Elena Manea-Cernei (O columnă de vise şi stele sau ancorarea în lumina cuvântului), dr. Elena Țau, Elena Țarălungă, dr. Victoria Fonari, Vlad Zbârciog, Gheorghe Vodă, Victor Teleucă. 202În calitate de traducător a oferit tălmăciri în limba română din creația poeților ruși, găgăuzi din Moldova, precum și din literatura universală. Tudor Palladi a dăruit cititorilor peste 20 de cărți de poezii pline de „cuvinte-flori” și „flori-cuvinte”, de istorie literară, de traduceri. 

Activitatea poetului a fost apreciată pe parcursul anilor cu diferite premii: Premiul „Centenarul Marii Uniri” (2018), Premiul „Opera Omnia” (2019), Premiul „Vasile Coroban” (2020), Premiul „Mihai Cimpoi” (2021) – toate oferite de Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație la Gala Premiilor. 

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1991) și membru al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (din 2018). Acum, la împlinirea celor 75 de ani, încununați de o valoroasă contribuție literară și o activitate bogată consacrată valorificării creației generațiilor de intelectuali basarabeni, – colegii, prietenii și tinerii condeieri îi urează Omului de litere Tudor Palladi din toată inima „La mulți ani!”.

 SCRIERI: Plăpând ca un colte, Chișinău,1990, Mugurașii mugurei, Chișinău,1991, Odiseea lacrimii, Chișinău, 1994, 101 poeme, București, 2011, Nemărginirea clipei, Chișinău, 2011, Semință și altar, Chișinău, 2012, Talismanul ursitei, Chișinău, 2012, Creatorul de risipă, Iași, 2013,  Arheu, Iași, 2013, Unul în trei, Chișinău, 2014, Apoteoză, Iași, 2014, Cenușa din suspine, Chișinău, 2014, Rămurașii-rămurei, Chișinău, 2014, Pomurașii-Pomurei, Chișinău, 2014, Edena cea eternă, Chișinău, 2015, Unul în patru: poeme (Pălăduiri), Chișinău, 2017, Aisbergul inimii, Iași, 2018 ș.a. Cărți de critică și istorie literară: Un secol de literatură română, ed.Lumina (4 volume), Chișinău, 2005, Momentul monumentelor perene (studii critice în 4 volume), Chișinău, 2005, „Împlinirea în Suferință” sau Epifaniarea ideii și sentimentului de OM, București, 2016, Reconfigurarea unui fenomen literar artistic insolit, Chișinău, 2017, Aisbergul inimii. /poeme, pălăduiri/ ed. TipoMoldova, Iași, 2018,  Metafora între cuvânt și dramă, v.1, Chișinău, 2012, Metafora între cuvânt și dramă, v.2, Chișinău, 2017, Metafora între cuvânt și dramă, v.3.  Chișinău, 2020. 

Dan VEREJANU 

VICTOR PROHIN

 

VICTOR PROHIN LA 80 DE ANI

 

Victor Prohin at 80 years old

Abstract. Victor Prohin, the well-known publicist and writer, in his stance of journalist who knows how to handle the word perfectly – has been working at newspapers and magazines all his life, since he graduated college at Moldova State University and even now. Modest and honest like a tree, he carried the „burden of his true goodwill” from which he poured his tender humor in his proses for adults and children. Cherished by the reader for „ripe leaves”, for checked humor and for his well achieved joke, the writer of „benevolent humor” was blessed at the beginning of his journey by Grigore Vieru and Spiridon Vangheli.

Rezumat. Victor Prohin, cunoscutul prozator și publicist, în calitatea sa de jurnalist care știe să mânuiască la perfecție cuvântul – muncește la ziare și reviste de o viață, imediat după absolvirea facultății la USM și până în prezent. Modest și sincer ca un pom, și-a dus „povara bunătății adevărate” din care își turna umorul duios în prozele sale pentru adulți și copii. Prețuit de cititor pentru „frunzele coapte”, pentru umorul echilibrat și poanta reușită, prozatorul „umorului binevoitor” a fost blagoslovit la început de cale de Grigore Vieru și Spiridon Vangheli.

Victor Prohin este un prozator, publicist, jurnalist. Născut la 2.10.1942, în satul Vindrei, raionul Torbeevo, Republica Autonomă Mordovia (URSS). E al patrulea copil în familia lui Dumitru Prohin, funcționar, și a Mariei, lucrătoare în gospodăria colectivă a satului. În 1945 familia s-a stabilit în RSS Moldovenească. Primele două clase le termină la școala de 7 ani din satul Mereșeuca, raionul Otaci (în prezent raionul Ocnița). Apoi familia s-a mutat în satul Lencăuți din aceeași comună, unde viitorul scriitor a absolvit șapte clase. A urmat școala medie din Verejeni, unde veneau să studieze cei mai buni elevi din localitățile din jur, satul de baștină al poetei Renata Verejanu. A avut noroc de profesori buni. Profesor de limba și literatura română i-a fost Gheorghe Negară, un verișor pe linia mamei al poetului Petru Zadnipru. El i-a dat elevului avid de lecturi primele cărți cu grafie latină. În anii de școală la Verejeni a scris primele versuri și le-a publicat în gazeta raională Tribuna.

La Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău (în prezent USM) i-a avut colegi de grupă pe viitori academicieni: Mihai Cimpoi, Anatol Gavrilov, Elena Constantinovici, precum și mai mulți viitori colegi scriitori: Aurel Ciocanu, Gheorghe Ciocoi, Ion Vieru, Andrei Hropotinschi. Printre profesorii care au contribuit în perioada dezghețului hrușciovist la formarea acelei promoții îi nominalizăm pe Ion Osadcenco, Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, Vitalie Marin, Gheorghe Dodiță. În anii de studenție Victor Prohin a publicat epigrame, versuri, proză în ziarele Tinerimea Moldovei, Cultura Moldovei, în presa pentru copii.

După absolvirea facultății, în 1965, lucrează în redacția emisiunilor pentru copii și adolescenți a Televiziunii Naționale. Timp de un an împreună cu poetul Aurel Ciocanu își satisface serviciul militar în termen în Carelia, între Finlanda și Marea Albă. Tot acolo, ca și majoritatea ostașilor cu studii superioare, urmează cursuri de ofițeri în rezervă. Revenit la vatră, este invitat să lucreze la revista de satiră și umor Chipăruș unde, în scurt timp, devine redactor- șef adjunct.

În 1968 e luat iar în armată, ca ofițer în rezervă, pentru doi ani. De data aceasta lucrează ca tehnician-locotenent într-un regiment de aviație din regiunea militară Odesa. A fost secretar responsabil, redactor-șef adjunct, redactor la secția proză a revistei Basarabia (până în septembrie 1990, Nistru), reporter, stilizator, șef de secție la cotidianul Moldova Suverană (1995-2002). Din 2002 este secretar responsabil la revista pentru elevi Alunelul.

Pe când era redactor șef adjunct la revista Nistru, devine și deputat în Sovietul Suprem al RSSM (1985-1990); inițial, membru al Comisiei permanente pentru cultură, știință, învățământ și ocrotire a sănătății, apoi vice-președinte al Comisiei permanente pentru relații interetnice. În 1989 a făcut parte din grupul de lucru, constituit din deputați și savanți-filologi, care a elaborat proiectul de Lege privind revenirea la grafia latină și cel despre circulația limbilor pe teritoriul republicii. 

Reprezentarea operei

Cunoscutul prozator și publicist Victor Prohin, în calitatea sa de jurnalist care știe să mânuiască la perfecție cuvântul – muncește la ziare și reviste de o viață, imediat după absolvirea facultății la USM și până în prezent. Modest și sincer ca un pom, și-a dus povara bunătății adevărate din care își turna umorul duios în prozele sale pentru adulți și copii. Prozatorul frunzelor coapte a fost blagoslovit de mari prozatori și prețuit apoi de cititori pentru umorul echilibrat și poanta reușită, este apreciat de critica literară ca scriitorul umorului binevoitor. La început de cale, tânărul prozator a fost susținut de Vladimir Beșleagă și Spiridon Vangheli, ambii consultanți la Uniunea Scriitorilor din Moldova. În perioada cât tânărul prozator se afla în armată, ei au organizat discutarea manuscriselor sale prezentate la secția literatură pentru copii și la cea de proză a Uniunii Scriitorilor din Moldova și le-au recomandat spre a fi editate. A debutat cu Puiul de stea, 1969, editura Lumina, Chișinău (proze scurte pentru copii). Au urmat cărțile: Supracotoi, 1970, editura Cartea Moldovenească, Chișinău (schițe); Orașul fără nume, 1974, editura Lumina, Chișinău (povestire); Noi doi și bunelul, 1984, editura Literatura artistică, Chișinău (povestiri pentru copii); Olimpia, 1976, editura Cartea Moldovenească (povestiri și nuvele); S-a copt frunza, 1978 (reeditat în 2008), editura Literatura artistică, Chișinău (roman); Dacă ar fi mânzul fotograf, 2002, editura Prut International, Chișinău (povestiri pentru copii).

A fost tradus și editat cu povestiri și nuvele la Vilnus și Riga. Unele nuvele ale lui Victor Prohin au fost incluse în culegeri colective editate în Bulgaria, Ucraina, Estonia.

În eseul său Arma satirei, criticul literar Ion Ciocanu afirma: „În S-a copt frunza, ne cucerește o calitate nu mai puțin prețioasă a scriitorului, și anume cea de observator atent al realității, dublată în mod fericit de umorul și ironia cu care sunt consemnate o seamă de amănunte și detalii văzute „pe viu”, fără ca prozatorul să fi îmbrăcat ochelari împrumutați de la alți autori, de curajul cu care el spune lucrurilor pe nume, de capacitatea cu care a creat o atmosferă captivantă” (Ciocanu, 1979, p. 7). Marele istoric literar Vasile Coroban avea să constate în prefața la una din primele cărți de nuvele, Olimpia, că prozatorul „posedă o serie de calități valoroase, printre care justețea observației e preponderentă. E un dar miraculos pe care îl râvnesc sau, mai bine zis, ar trebui să-l râvnească toți prozatorii de factură realistă. Autorul vede bine esențialul în lucruri și știe să-l fixeze în lucrările sale. Prozele lui Victor Prohin îi „trădează” lăudabila facultate de a simți și a colora lucrurile, raporturile dintre ele, dintre ele și individ. Acesta e unul din atributele imperioase meditației epice. Atitudinea ironică, în mai toate prozele lui, dezvăluie miezul problemelor, câmpul de confruntare a sentimentelor și gândurilor, faptelor și metehnelor oamenilor. Dar autorul nu se limitează doar la ironie. El meditează adânc la ce se află în încercuirea anumitor porniri ale omului nu atât ironice, cât mai degrabă străine felului său de a fi onest, sociabil, curat sufletește, uman. Îmbinarea tonalității meditative și ironice este o caracteristică a scrisului său” (Coroban, 1977, p. 8). „În Pomul lui Arsenie, meditația are pondere filosofică. E o povestire cu adevărat rezistentă, care activează lectura și îi cere cititorului participare, trăire sufletească intensă. Acuitatea obsesiei pomului, senzația evidentă a acestuia constituie în conștiința eroului un moment dialectic al condiției umane” (Palladi, 1976, p. 2), avea să constate istoricul și criticul literar Tudor Palladi.

Potrivit acad. Mihai Cimpoi, „Victor Prohin are o statură artistică cu mult mai mare decât modestia lui exemplară. El este un liric cu note epice, care se fac simţite în prozele sale scurte, dar dense şi prezentând studii de viaţă dramatice, care fac lectura agreabilă” (Cimpoi, 2002, p. 212). Victor Prohin, este unul din antologatorii cărții de satiră și umor românesc Gustul zâmbetului, apărută la editura Arc, în 2020. Precum și a volumelor Pară mălăiață (schițe, povestiri satirice și umoristice). Literatura artistică, Chișinău, 1983. Proza Moldovei Sovietice (antologie). Selecție: Nicolae Vieru, Victor Prohin. Literatura artistică, Chișinău, 1984. Creația și activitatea prozatorului Victor Prohin au fost apreciate cu distincția de stat medalia „Mihai Eminescu”, cu premii la importante Saloane Internaționale de Carte pentru Copii și Tineret, (Chişinău, 2002), cu Premiul Prozatorul „Umorului Binevoitor” al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație ( 2022). Victor Prohin e membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România. 

Scrieri

Puiul de stea, proză pentru copii, ed. Lumina, Chișinău, 1969; Supracotoi, schițe, ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1970; Orașul fără nume, povestire, ed. Lumina, Chișinău, 1972; Olimpia, povestire, ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1976; S-a copt frunza, povestire, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1979, 2008; Noi doi și bunelul, proză pentru copii, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1984; Dacă ar fi mânzul fotograf, proză pentru copii, ed. Prut Internațional, Chișinău, 2002; Prochinas Viktoras. Rudens Lapu Svente (povestiri și nuvele). Vaga, Vilnius, 1983; Prohins Victors. Ja Kumelins Butu Fotografs (povestiri pentru copii). Liesma, Riga, 1989.

Referințe critice: Palladi T., Între meditație și ironie, „Tinerimea Moldovei”, 1976, 32 mai; Hropotinschi A., S-a copt frunza, „Lit. și arta”, 1979, 21 dec.; Ciocanu I., Arma satirei, „Moldova socialistă”, 1987, 13 dec.; Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Ch., 1997; Calendar Național, Ch., 2002; Ciocoi Gh., Povara bunătății adevărate, „Lit. și arta”, 2007, nr. 40; Dumbrăveanu V., Dumbrăveanu față în față cu Prohin, „Moldova”, 2010, iul.-aug

 

Dan VEREJANU

 

Mi-e dor de-o seară de romanțe, Galina Furdui

 

Galina Furdui 

(Mi-e dor de-o seară de romanțe)

E sacrificiul o constantă a istoriei, /

Doar el oferă trepte de zidire…

Galina FURDUI

Furdui, Galina (n.21.06.1946, Vărăncău, Soroca), poetă, eseistă și traducătoare, jurnalistă la Radioul național și lector universitar. Născută în familia Mariei Topolinschi și a lui Pantelimon Furdui (întors din război rănit şi nu după mult timp a decedat, mama rămânând văduvă, zice poeta), clasele primare le face în satul de baștină (1953-1960), școala medie la Târgu Vertiujeni, raionul Fălești (1960-1965). Mezina familiei își petrecea vacanțele la Mănăstirea Japca, alături de sora mamei sale, Agripina, medic la mănăstire. Au urmat studiile la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău (1969). Începând cu 1968 este redactor literar la Compania „TeleRadio Moldova”, apoi și lector la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Azi, Galina Furdui bucură cititorul cu cele peste 50 de titluri de carte de poezie și proză pentru copii și pentru adulți.

Peste ani, Galina Furdui își amintește despre primele ei poezii în presa locală, la acel timp fiind elevă. Apoi a avut în 1963 publicații în săptămânalul Cultura Moldovei. Debutul editorial și-l face cu placheta de versuri  Omul către om, Chișinău, 1987, cu mult mai târziu decât colegii de generație: peste treizeci de nume noi, editați în Colecția „Debut”. În timp ce unii se vedeau „clasici vii”, obținând cele mai importante premii, Galina Furdui era la prima carte, la început de cale, dar cu multă străduință își croia propria soartă, lansând noi și noi volume de poezie: Crucifix, Chișinău, 1993,  Ne caută o veste (77 de rondeluri), Chișinău, 1995, Întoarcere în Marele Volum, București, 1998; Vorbește Semnul, Chișinău, 2000, În cercuri de Apel, Chișinău, 2000; Contactul cu Lumina, Chișinău, 2001; Aud Preludiul, Timișoara, 2001; Ce faci, Inimă, Chișinău, 2001;  Monolog pentru Maica Maria, Chișinău, 2002; Spre Țărmul al șaptelea, Târgoviște, 2003, Alb zburător, Chișinău, 2004, Nihil sine Deo, Chișinău, 2005, O sută de rondeluri, Alba-Iulia, 2010, Mi-e dor de-o seară de romanțe, în două volume, editate la Alba Iulia, 2011, apoi unite într-un volum, editate la Chișinău, 2012, (cu străduința lui Tudor Colac), Chemați sunt toți, Iași; Raza astrei călătoare / СВЕТ ДАЛЬНЕЙ ЗВЕЗДЫ, versuri pentru copii, ediţie bilingvă româno-rusă, ed. Iulian, 2014; Chemați sunt toți, poezii, ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2015; Îngăduie-mi să te cunosc, iubire, romanţe, muzică Nicolae Gribincea, ed. Cu drag, Chişinău, 2015; Răbdarea văzduhului/ La oatience de l'air, versuri, ediţie bilingvă româno-franceză, ed.Labirint, Chişinău, 2015; Calea spre zidire, piese muzicale pe versurile Galinei Furdui, ed. Pontos, Chişinău, 2015; Monolog pentru maica Maria, Poem coral-simfonic, ed. Pontos, Chişinău, 2016; Pe cărarea inimii, poezii, ed. Pontos, Chişinău, 2016; Candela iubirii, romanţe, ed. Pontos, Chişinău, 2016; Pe cărarea inimii, poezii, ed. Pontos, Chișinău, 2017; Cămașa cazuală, rondeluri, ed. Pontos, Chişinău, 2017; Inel în flăcări / Anneu en flames, versuri în limba franceză, ed. Pontos, Chişinău, 2017; Omule, viața ta... Cântece în stil popular, ed. Pontos, Chişinău, 2018; Şoapta vântului albastru, cântece pentru copii şi adolescenţi, ed. Pontos, Chişinău, 2018

Grație versului liric, Galina Furdui a sensibilizat colegi care i-au tradus poezia în limbile franceză si rusă. Astfel, au apărut în versiunea franceză: Taina care ești / Le mister que tu es, ediţie bilingvă româno-franceză, Bucureşti, 2014; Răbdarea văzduhului/ La ostience de l’air, Chișinău, 2015, Inel în flăcări/ Anneu en flames, Chișinău, 2017; în limba rusă: ПОЮЩАЯ ТЕНЬ, Ed. Молодая Гвардия, Moscova, 1991; Свеча, Chișinău, 2008; Raza astrei călătoare / Свет дальней звезды, Chișinău, 2014

Vorbind despre rondelurile Galinei Furdui, acad. Mihai Cimpoi, la o aniversare a poetei la Centru Eminescu, constată: „Poeta parcurge itinerarul mistic, înălţând liturgic rugăciuni şi invocaţii – către ea însăşi, adică sinele profund, către fiul decedat, către oameni, către Dumnezeu şi Maica Maria şi desprinde mesajele tainice semnificative în elementele reale – în lacrimă, flori, lumină, tăcere. Poeta este în monologuri psalmice, chemare şi îndemn, este cea care vede, ca şi Iosif, Steaua făgăduinţei… este sentinţa prea tristă a propriului nume, este Crucifixul din fiu, aplecat peste hău, este însuşi întruchiparea sacrei tăceri.” Altfel zic, „Poeziile sale scrise sub formă de rondeluri se vor niște iluminări ale unor momente de conștiință care înseamnă totodată EPIFANIE și LITANIE, adică și revelație a unei esențe, și mărturisire sufletească”, afirmă criticul literar.

Grație compozitorilor Gheorghe Mustea, Eugen Doga, Constantin Rusnac, Liviu Știrbu, Constantin Baranovschi sute de poezii ale Galinei Furdui au devenit romanțe, toate incluse în vol. Mi-e dor de-o seară de romanțe. „O monumentală colecție de romanțe, de care nu s-a mai făcut vreodată”... „Ceea ce apare întru totul fascinant”, apreciază acest volum compozitorul, etnomuzicologul și folcloristul Andrei Tamazlâcaru. 

„Impresia de ansamblu, susține criticul literar, dr. hab. Ion Ciocanu, - e că avem de a face cu o poetă de reale şi diverse disponibilităţi creatoare, altfel zis – cu una în stare să trăiască şi să exprime în diferite registre, unul mai favorabil decât altul adevăratei, autenticei, de aceea rezistentei comunicări artistice. Galina Furdui are simţul imaginii vii, de o frumuseţe lingvistică şi densitate ideatică remarcabilă, sugestibilă de atmosferă proprie dezlănţuirii poeziei şi recepţionării fireşti a acesteia.”

Despre creația Galinei Furdui au mai scris critici literari și oameni de cultură din Moldova și România: acad. Mihai Cimpoi, Aureliu Bucuioc, Pavel Boțu, Ion Ciocanu, Tudor Palladi, Eliza Botezatu, Gheorghe Vodă, Tamara Cristei, Renata Verejanu, Arcadie Suceveanu, Steliana Grama, Lidia Grosu, Marcela Mardare, Savatie Baştovoi, Larisa Arseni, Nicolae Buzdugan, Vlad Ciubucciu, Mircea Alexandru Cotârţă și mulți alții. O serie de reflecții critice sunt incluse în Biobibliografia scriitoarei „Galina Furdui în lumina baştinei”, Chișinău, 2016.

Un studiu vast despre creația poetei, văzută în rândul optzeciștilor, numit „DOAMNA RONDELULUI ROMÂNESC”, ne propune colega de breaslă a Galinei Furdui, jurnalista Nelly SAMBRIȘ.   Precum afirmă însăși N.Sambriș, cartea „este un microstudiu”, și este bazată și inspirată din creaţia Galinei Furdui. „Primul capitol (trei de toate) așa și se intitulează: „Virtuţile estetice ale poeziei cu formă fixă”, și conţine o scurtă istorie despre evoluţia acestui gen de poezie în literatura universală. Rondelul pereclitează cu forma lui fixă la dezvoltarea în profunzime a unui conţinut etic, moral, filosofic și disciplinează gândurile prin structură și expresie constantă. Cel de-al II-lea capitol, „Motivul sacrului în poezia românească. Sentimentul religiozităţii în rondelurile Galinei Furdui” cuprinde sinteze și modeste investigaţii literare (care au atras spre sine, mai multe surse moderene în domeniu), cu privire la creaţia Galinei Furdui. Al III-lea compartiment al acestei cărţi intitulat „Transubstanţierea artistică a motivelor biblice în rondelurile Galinei Furdui”, își propune să extragă „reminiscenţe” din ortodoxie cu elemente și simboluri biblice ce au contribuit la formarea unui mod particular și original de participare la actul creator”.  Vorbind în acest studiu despre rondelurile Galinei Furdui, și citând poemul Semnătura lui Pilat, N.Sambriș constată că „Sacrificiul este pentru autoare unul dintre modurile de valorificare a sacrului pierdut, pe care trebuie sa-l redobândim prin credinţă. Omenirea a ratat, prin semnătura lui Pilat, condiţia dată de către Creatorul Divin, de a intra în spaţiul sacral, producând în mod fatal o vină și intrând în contingentul profane”.

Din volumul III al trilogiei „Metafora între cuvânt și dramă” (Chișinău, 2020), al criticului literar Tudor Palladi, volum ce ilustrează creația șaptezeciștilor,  am selectat doar un alineat: „Poeta care a luminat pagina albă cu inima, Galina Furdui, autoare a mai multor volume distinse, demne de reținut... a introdus de facto și de jure în circuitul valoric românesc o poezie „a inimii” și a „albului”, mai bine zis, a „alb-zburătorului”, vorbind în metaforă mercuriană și astral-estivală, loial-lilială,  „alb-rotitoare”, tradițional-modernă.”

La rându-i, scriitoarea Galina Furdui a scris prefață la primele cărți a unui număr impunător de poeți începători, dar a avut și originale comunicări la conferințe științifice și aniversări a colegilor scriitori, a compozitorilor cu care a colaborat, a interpreților care i-au lansat cântecele.  

Creația și activitatea poetei Galina Furdui au fost apreciate cu distincții de stat: Medalia Meritul Civic (2008), titlul onorific Maestru în Artă (2015), cu Premii ale IPNA „Teleradio-Moldova”, cu Premiul „Opera Omnia” (2018) și Premiul „Doamna cuvintelor alese” (2020) la Gala Premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, precum și  multe alte distincții obținute la importante Saloane Internaționale de Carte. Este de remarcat că, romanțele pe versurile poetei nu doar se bucură de o mare popularitate, dar au fost destinse cu Premii I, II și III la concursurile „Crizantema de Aur” (Târgoviște) și „Crizantema de Argint” (Chișinău).

          SCRIERI: Omul către om, Chișinău, 1987; O umbră cântând, Moscova, 1991; Crucifix, Chișinău, 1993; Ne caută o Veste, Chișinău, 1995; Plus o floare, Chișinău, 1997; Întoarcere în Marele Volum, București, 1998; Ieri plus Mâine, Chișinău, 1999; Vorbește Semnul, Chișinău, 2000; În cercuri de Apel, Chișinău, 2000; Contactul cu Lumina, Chișinău, 2001; Aud Preludiul, Timișoara, 2001; Ce faci, Inimă, Chișinău, 2001; Monolog pentru Maica Maria, Chișinău, 2002; Spre Țărmul al șaptelea, Târgoviște, 2003; Mărgelușe calde, Chișinău, 2003; Alb zburător, Chișinău, 2004; Nihil sine Deo, Chișinău, 2005; Tangențe policrome: Eseuri, portrete, creionări, Chișinău, 2009; Amprente în timp, dialoguri, Chișinău, 2010. O sută de rondeluri, Alba-Iulia, 2010, Mi-e dor de-o seară de romanțe, în două volume, editate la Alba Iulia, 2011, apoi unite într-un volum, editate la Chișinău, 2012, (cu străduința lui Tudor Colac), Chemați sunt toți, Iași; Raza astrei călătoare / СВЕТ ДАЛЬНЕЙ ЗВЕЗДЫ, versuri pentru copii, ediţie bilingvă româno-rusă, ed. Iulian, 2014; Chemați sunt toți, poezii, ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2015; Îngăduie-mi să te cunosc, iubire, romanţe, muzică Nicolae Gribincea, ed. Cu drag,Chişinău, 2015; Răbdarea văzduhului/ La oatience de l'air, versuri, ediţie bilingvă româno-franceză, ed.Labirint, Chişinău, 2015; Calea spre zidire, piese muzicale pe versurile Galinei Furdui, ed.
Pontos, Chişinău, 2015; Monolog pentru maica Maria, Poem coral-simfonic, ed. Pontos, Chişinău, 2016; Pe cărarea inimii, poezii, ed. Pontos, Chişinău, 2016; Candela iubirii, romanţe, ed. Pontos, Chişinău, 2016; Pe cărarea inimii, poezii, ed. Pontos, Chișinău, 2017; Cămașa cazuală, rondeluri, ed. Pontos, Chişinău, 2017; Inel în flăcări / Anneu en flames, versuri în limba franceză, ed. Pontos, Chişinău, 2017; Omule, viața ta... Cântece în stil popular, ed. Pontos, Chişinău, 2018; Şoapta vântului albastru, cântece pentru copii şi adolescenţi, ed. Pontos, Chişinău, 2018

REFERINȚE CRITICE: Lupan A., pref. la vol.: Furdui G., Omul către om, Chișinău, 1987; Dolgan M., O revărsare lirică a sufletului, „Nistru”, 1987, nr.12; Ciocanu I., Însemnele evoluției, „Moldova literară”, 1990, 1 iul.; Palladi T., Dezlegarea de sine..., „Luceafărul”, 1996, 20 iul.; Cimpoi M., în vol. monografic: Lumini pentru Templu, Chișinău, 2004; Zbârciog Vl., Trecând printre cuvinte, în vol.: Zbârciog Vl., Meridiane ale verbului matern, Iași, 2009; Palladi T., Condiția socioumană a scrisului sau poliopia viziunilor creatoare nonunivalente, postfață la vol.: Furdui G., Tangențe policrome, Chișinău, 2009.

Galina Furdui e membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova, membru al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Crea                                           

                                              ©  Daniel VEREJANU, scriitor,                                                                                                       Magistru în Relații Internaționale

Lucian Blaga la 130 ani de la naștere

 

Metafora, comunicarea dintre conştient şi inconştient

(Andreea Arsene în dialog cu Daniel Verejanu)

   

Andreea Arsene. Dragă Daniel Verejanu, ai editat în primele săptămâni ale noului an o carte de o rară frumusețe ca nume, ținută și profunzimi pe care tu ai putut să le pătrunzi prin cercetări de ani de zile și să extragi noi mesaje blagiene pe care, iată, că le aduci în fața admiratorilor lui Lucian Blaga. Care a fost imboldul să muncești în acest timp al sărbătorilor de iarnă sau aveai deja gata pregătit de editare volumul „Metafora, comunicarea dintre conștient și inconștient”?

Daniel Verejanu. În anii studiilor doctorale la Academia de Științe a Moldovei am editat primul volum, dedicat Aniversării de 120 ani de la nașterea lui Lucian Blaga…

A.A. …Cartea dumneavoastră „Lucian Blaga, puterea creatoare ca putere absolută”, cu o prefață realizată de ilustrul academician Mihai Cimpoi,  am obținut-o acum câțiva ani, când am fost la Chișinău. Din câte cunosc, cartea a avut mai multe ediții, a primit multe recenzii pozitive din partea academicienilor și exegeților blagieni din România și nu doar, ai obținut cu ea și câteva premii importante… Cartea se află în mai multe biblioteci și îi ajută pe liceeni, studenți, masteranzi, doctoranzi să-l cunoască mai profund pe Lucian Blaga, fiindu-le mai ușor să susțină examenele…

D.V. …și mi-am zis atunci că îi voi dedica marelui Lucian Blaga câte un volum cu noile mele studii și la alte aniversări. În 2025 vom desfășura mai multe evenimente cu prilejul  Aniversării de 130 ani de la nașterea poetului, filosofului și diplomatului român. Manuscrisul  „Metafora, comunicarea dintre conștient și inconștient” era deja pregătit, chiar editasem câteva exemplare, de probă, pe care le dăruisem unor cunoștințe, la ziua de naștere, spre a testa cum va fi recepționată cartea de cititorul care nu vine din domeniul filologiei. Și când ceruse o carte un renumit critic literar – nu aveam nici un exemplar.

A.A. Original… Un tiraj de probă… De unde ai deprins această practică?…

D.V. Da, un poet, pe care ambii îi cunoşteam editează fiecare carte mai întâi cu un tiraj de douăsprezece exemplare și le dăruie la prieteni, la colegii scriitori și insistă pe o părere sinceră. Un exemplar își lasă pe masa de lucru, la care mai muncește un an, apoi editează un tiraj  consistent. Or, susține dânsa, când manuscrisul are forma unei cărți, se vede mai clar ce mai e de redactat.

A.A. Din ce ştiu eu ai fost simpatizat de fostul vicepreședinte al Academiei Române, regretatul academician Alexandru Surdu… Iar, E.S.Ambasadorul Nicolae Mareș a scris într-o postfață la o carte a ta:  „Totul s-a petrecut la Lancrăm, în casa veche în care s-a născut Lucian Blaga, la edițiile mai recente ale Festivalului Internaţional care îi poartă numele. Am fost plăcut surprins când am aflat că tânărul, promițătorul Daniel s-a aplecat de câțiva ani asupra vieții și creației autorului  Trilogiei cunoașterii. Mai mult, am avut ocazia să ascult două din intervențiile sale la Festival, contribuții în care cu mult curaj pune în valoare aspecte inedite privind gândirea blagiană în context universal. O face cu mult har. Spune lucruri despre care la București, în România și în alte țări nu prea s-a spus. Aceasta a fost concluzia la care am ajuns după ce a prezentat comunicarea intitulată: „Lucian Blaga, puterea creatoare ca putere absolută”.

D.V. După numele acelui studiu/eseu numisem primul volum. Începusem să primesc felicitări din mai multe direcții, și de peste Prut, și din SUA, Canada…

 A.A. Apariția primului volum a fost suficient să te plaseze în rândul exegeților blagieni. Ai invitații la importante conferințe internaționale… Dar de ce l-ai ales tocmai pe Blaga?

D.V. În „eleganţa filosofică a frumuseţii umane”, Blaga – continuând universul lui Eminescu, – cu un univers poate nu la fel de veşnic ca dragostea, mai ales, ca dorul, deoarece frumuseţea umană se schimbă prin secole, – a adus dovada că omul de creație e o mare putere de care societatea nu poate să nu ţină cont. Şi constatăm acest lucru mai ales în perioadele de tranziţie de la un sistem la altul, când e în pericol societatea unde, cineva poate găsi de cuviinţă că oamenii n-au dreptul să gândească liber. Sclavii şi lingăii au prioritate în existenţa lor la periferia universului demascat de Eminescu, divulgat de Blaga sau depistat de alt geniu creator. Ci anume pe parcursul acestei perioade am văzut cât sunt de neputincioşi şi neînsemnaţi unii demnitari în preajma puterii creatoare – unica putere adevărată…

A.A. De aici vine dragostea de Lucian Blaga, diplomatul?

D.V. Anume Lucian Blaga diplomatul, cum aș fi dorit să continuie cercetarea mea, în calitate de licențiat în relații internaționale la facultatea de la SNSPA, ci conducătorul științific a găsit de cuviință să fac cercetare imensei opere poetice și filosofice a lui Blaga. Prin acei ani am publicat câteva eseuri în săptămânalul Literatura și Arta. La publicarea articolului „Noi și Mihai Eminescu” mai mulți savanți, academicieni m-au citat în cărțile lor, bucuroși că descoperiseră un tânăr care gândește profund filosofic.                            

A.A. Aceste cărți inedite ale tale sunt dovada unei munci laborioase, să nu zic, titanice,  care nu oricui îi este menită.  Și, să înțeleg că ai abandonat minunata revistă „Micul Prinț”, Cluburile Consiliului Europei, toate proiectele tale din Societatea Civilă, cu care ai înfrumusețat viața semenilor tăi și a altor mii de tinere talente din lume…  și te-ai dedicat muncii de cercetare…

D.V.  E imposibil să-ți abandonezi copilăria, tinerețea…

A.A. M-am documentat şi am aflat că ai activat mulți ani în Societatea Civilă,  te cunoșteai cu mulți șefi de state, cu vreo cinci Secretari Generali ai Consiliului Europei, cu șefi de la UNESCO, cu parlamentari, miniștri din diferite țări… Prin anii 1995 -2015 te cunoșteai cu toți ambasadorii acreditați la Chișinău și București.

D.V. Toți cei care munceam la ONG-urile din Rețeaua OMCT eram copii, am crescut odată cu OMCT. Singurul adult era preşedintele OMCT, creatoarea acestei „împărății a tinerelor talente”.  Toți aveam „funcții” importante.  Eu, deși eram atașat cultural, apoi vicepreședinte –  îndeplineam orice muncă: elaboram și redactam comunicate, pregăteam spre editare Revista „Micul Prinț”, aduceam pachetele cu reviste de la tipografie, eram translatorul căci, elev fiind,  cunoșteam bine limba engleză, primeam delegații, desfășuram cursuri de pregătire a observatorilor naționali imparțiali, desfășuram monitorizarea alegerilor de toate nivelurile, livram noi proiecte…

A.A. De fapt ai fost și rămâi cartea de vizită, dacă se poate să zic așa, a evenimentelor pe care le desfășurați cu OMCT.

D.V. Într-un fel, și un purtător de cuvânt al ONG-lor din Rețeaua OMCT și răspundeam de strategiile de comunicare, monitorizam documentația care intra sau pleca către ambasadele acreditate în Moldova. Mai multe ambasade erau curioase să cunoască proiectele  originale pe care le realizau ONG-urile noastre, structuri moderne, unicile structuri care nu aveau finanțare nici din interior, nici din exterior.

A.A. Atât de pasionat erai de aceste activităţi, încât te-ai dedicat lor atâțea ani de zile?…  

D.V. Îmi iubeam țara… Îmi place tot ce am făcut și fac, căci prin toate și aparte prin fiecare proiect-eveniment am încercat să schimbăm mentalități, am promovat și promovăm țara.                 

A.A. Îți amintești de vreunul dintre ambasadorii pe care i-ai cunoscut?

D.V. Indubitabil, sunt lucruri care nu se uită niciodată. E.S.Ambasadorul N.Mareș, din care dumitale ai citat. Cum aș uita eu, sau tinerii voluntari, care erau la acel timp studenți, cum am sărbătorit Crăciunul la vila de reședință a Ambasadorului Germaniei, cu E.S. Ambasadorul Wolfgang Lerke și corpul diplomatic de la Chișinău… Acum, când ne întâlnim la vreo recepție cu E.S. W. Lerke, facem neapărat poze împreună; cum să uit gestul frumos al E.S. Marcel Dinu, care, aflând că ziua de naștere a poetei Renata Verejanu coincidea cu vizita lui Emil Constantinescu, președintele României la Chișinău, a invitat-o pe poetă și un grup de voluntari la Ambasada României, astfel președintele Emil Constantinescu s-a reîntâlnit cu liderii de la OMCT, cu care realizase câteva ediții ale Festivalului-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” la București, și a felicitat-o pe poetă.  Pot să zic că mi-i dor de E.S. Lin Zenlhong, ambasadorul Republicii Populare Chineze, deseori ne aducem aminte și vorbim de el în familie; doar cuvinte frumoase avem de spus despre E.S.Mary Pendleton, ambasadorul SUA; de E.S. Ambasadoul Daniel Ioniță; de E.S. Johannes Giffels, unul dintre  primii reprezentanți ai Germaniei la Chișinău, a cărui fiică a  fost membru al Colegiului de Redacție la Revista „Micul Prinț”.  Toți acești ambasdori și mulți alții (Ambasadorii Norvegiei, Olandei, Portugaliei etc.) care aveau viza de reședință la București, – sunt diplomați înnăscuți.

A.A. E adevărat că acasă și între prieteni ți se zice Excelența Sa?

D.V. Se mai întâmplă… Din 2000, când am primit pașaportul de Tânăr Ambasador al Culturii Păcii, înmânat de Kofi Annan, Secretarul General ONU, la un Forum Mondial al Copiilor, în Elveția. Dar mai multă lume cunoscută și necunoscută, îmi zice „Micul Prinț”, chiar și acum, când sunt bărbat în toată firea. Se trage de la revista „Micul Prinț”a cărui autor sunt și pe care o edităm din 1992.

A.A.  Erai în societatea înaltă… De fapt, ești o persoană publică de pe când erai adolescent. Credeam că după liceul de la Bucureșri, unde ai susținut foarte bine bacalaureatul, pleci undeva…la Paris, la Strasbourg sau în SUA…

D.V. Eu? Acum poate că aș pleca, atunci… era imposibil. Venisem la Liceul „Jean Monnet” în clasa a VI-a. Cât am făcut studii la București mi-era  dor de Moldova, de casă, de mama… de toate structurile pe care le creasem, de toate proiectele (în sens de evenimente, nu de grant) la care munceam… După Revista Micul Prinț, eu, de unul singur, am creat Cluburile Consiliului Europei, Cluburile UNESCO, Clubul ONU… Toate proiectele pe care le implementam erau proiectele noastre, nu aduse pe farfurie de pe undeva… Erau și sunt proiecte inedite, viabile, foarte îndrăgite de beneficiari, cu un impact benefic extraordinar. Multe au fost preluate de alții, noi ne bucuram că am fost deschizători de noi drumuri pentru multă lume…

A.A. Din câte ai realizat – constatăm că erai nu „atașat cultural”, ci Ministru de Externe al OMCT… Acum și al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație…

D.V. După facultate, dacă aveam o mare dorință să plec de acasă – era vorba doar de o vizită, de o călătorie… Am călătorit mult. Întotdeauna, dar mai ales în perioada cât OMCT a avut statut participativ la Consiliul Europei, am primit invitații la importante reuniuni la Consiliul Europei, la UNESCO, în diferite țări. Aproape că zilnic primeam o bogată corespondență de la Strasbourg de la UNESCO, Paris… În engleză, franceză, în alte limbi… Eu răspundeam de comunicarea cu forurile europene, cu președinția, parlament, guvern, cu toate ambasadele...  Mai bine decât mine nu putea să se descurce nimeni. Cum aș fi putut să plec undeva, aiurea… Dar mai e încă ceva – să ne imaginăm, pe o clipă doar, că pleacă tot tineretul din Moldova…  Am mai putea să afirmăm că avem un stat? Fără tineret putem avea o țară? Fără dragoste poate exista viața?

A.A. Deși ai făcut zece ani știință, te-ai dedicat trilogiilor blagiene,  constatăm că n-ai  părăsit nici activitatea în Societatea Civilă…

D.V. Anume Lucian Blaga, trilogiile marelui filosof, despre care un savant susținea că în cel de-al doilea stat român doar el și eu am citit trilogiile lui Blaga…  Acum, după ce liderul OMCT a avut ghinionul să treacă printr-un accident, am  redus  o parte din structurile pe care le creasem  până în anul 2000 în Societatea Civilă. În prezent activează Organizația Mondială a Copiilor Talentați (OMCT), 1995, primul ONG cu statut participativ la Consiliul Europei (2001-2017) și cartierul general la Chișinău, Academia Europeană a Societății Civile, 2003, și, cea mai recentă structură, care am fondat-o acum 7 ani, Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație (2018)… OMCT va aniversa în acest an 30 ani de activitate rodnică, activitate cunoscută departe peste frontierele țării…

A.A. Atât de frumos sună și un nume, și altul…  Dar și toate celelalte proiecte ale  voastre…  În știință,  e clar – nemurirea lui Lucian Blaga  te preocupă.  Dar ca voluntar cu un stagiu de peste un sfert de veac de activitate în Societatea Civilă, chiar dacă în haosul din Republica Moldova din acești ani, din păcate, nu se iau ca stagiu, tu, personal, ce îți propui pentru 2025?

D.V. Cu războiul din Est - toată Europa e în haos. Cu Doamne ajută, cum zici, în calitatea de Președinte al Consiliului de Conducere  (cu o mâna de voluntari noi, căci cei din generația de aur au crescut,  s-au căsătorit… și au plecat în lumea mare), sperăm și în 2025 să implementăm un evantai de proiecte-evenimente:  Ora Consiliului Europei (proiect lansat în 2001, care va cuprinde sute de tineri din licee și colegii), Caravana Culturii Păcii (cu care în 2000 am traversat toată Europa până la Consiliul Europei, Strasbourg și UNESCO, Paris), Conferința Transfrontalieră a Tinerilor Jurnaliști, Politicieni, Juriști, Economiști, Artiști visavis de UE (proiectul meu, lansat în 2004, la SNSPA, cu doctoranzi de la instituțiile universitare de prestigiu din România, Ucraina și Moldova), Marșul Voluntarilor pentru Pace (lansat în 2007, cu 1000 de elevi), Crăciunul Oamenilor de Creație, Gala Premiilor UIOC, Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, ediția a XII,  Forumul Oamenilor de Creație, Conferința Europeană a Junilor Jurnaliști (pr. lansat în 1995, ediția din acest an va fi online și va cuprinde mai multe țări), Marșul Tinerelor Talente pentru Drepturile Copilului (pr. lansat în 2008, cu 1000 de copii), Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț”(cu care am lansat la nivel național și internațional peste 30 mii de tinere talente,ediția a XXXIII), Proiectul „Alternativa Societății” (proiect editorial, lansat în 2007), continuăm să edităm cea mai frumoasă revistă pentru copii și tineret – Revista „Micul Prinț” și Ziarul „Copiii Europei”…  Săptămânal desfășurăm un șir de alte evenimente, poate că nu atât de grandioase, prin bibliotecile publice, universitare, liceale – Cu Drag de Eminescu, Cenaclul „Grai Matern”, Mese rotunde, Zilele Poeziei Moderne cu poeta Renata Verejanu, Expoziția de Carte dedicată Independenței Republicii Moldova, Expoziția de Carte „Poetele Moldovei”… etc.etc.etc.  

A.A. Sunt încântată… Credeam că toate acestea le poate realiza doar vreo câteva ministere, cu colective impunătoare, luate împreună, cu un buget de câteva sute de milioane…

D.V. Fără milioane, dar căutăm și noi parteneri pe măsura proiectelor noastre, căci vrem să aducem noroc la cât mai multă lume. Chiar și în aceste condiții de criză căutăm să alungăm depresia din sufletul semenilor noștri, să bucurăm tinerele talente aflate în dificultate, să insuflăm încrederea în sine, demnitatea de om, să promovăm arta, literatura, cultura și tradițiile naționale, adevărul istoric, drepturile omului, statul de drept, să promovăm o mass media cu adevărat liberă și independentă, să creem prestigiul Republicii Moldova în lume…

A.A. Se afirmă că în 2025 multe se vor schimba… Se schimbă multe în cosmos, în natură… Cum simți tu aceste timpuri?

D.V. De prin anii 2020-2022 au început mari schimbări, care au trezit omenirea din starea sa de somnolență, de lux și comoditate.  Lumea lacomă și nesătulă nu simte că milioanele agonisite nu mai sunt lucruri de admirație chiar nici pentru cei naivi. Se întâmplă niște transformări uluitoare…  Corupții și șmecherii sunt disprețuiți. Universul se reînoiește, renaște. Îi va impune pe toți să se schimbe…

A.A. Din acest motiv au fost desființate peste cincizeci de instituții de cercetare din Moldova?  Sau erau deja atinse de putregaiul corupţiei? Dar despre acest aspect vom vorbi în alt dialog…

D.V.  Am descoperit că e ușor să te îndrăgostești, dar e greu să iubești…  Pot să constat, că mulți oameni sunt fără de suflet, nu au darul de a iubi… Mulți merg pe trupuri nu pentru ași face carieră, ci pentru a conduce alți oameni… Ei nu percep, că funcțiile lor înalte  nu atrag respectul oamenilor, dacă nu ești om de omenie. Oamenii falși sunt periculoși… Cum să comunici cu ei? Și mă văd  nevoit  deseori  să vorbesc mai puțin, ci să meditez mai mult.

A.A. Îi semeni lui Lucian Blaga…

D.V. Vine un timp al oamenilor noi, care gândesc altfel, care vor binele oamenilor din jur. Satisfacția interioară de la tot ce făceam m-a făcut să muncesc doar pe entuziasm peste 30 ani… Cât de satisfăcut eram că aduceam bucurii într-o mulțime de case, pentru o mulțime de familii, pentru sute și mii de copii, adolescenți, tineri… care nu-mi erau nici rude, nici prieteni, nici cunoscuți… Molipseam pe fiecare să facă un bine altuia. Or, dacă nu erau organizațiile noastre, proiectele noastre care captau atâțea copii, atâta tineret, atâta lume, cine știe azi de câte închisori era nevoie, adăugător. Aceste organizații, aceste proiecte nici nu cereau bani, doreau doar să nu li se pună piedici, mai ales piedici muncii noastre creatoare…

A.A. Da, vin timpuri noi… Dar nu ușoare. Și tu, care ai decis dintotdeauna să nu ai nicio apartenenţă politică, ce alt sprijin ai avut în această activitate?

D.V. Dragostea lumii și multă, multă Muncă...  Conștientizez că pentru libertate se plătește. Sunt un om liber și independent, omul care-și pune întrebarea: ce facem cu viața noastră? E prea simplu să aplici pentru o funcție și să muncești pentru un salariu. E necesar să fii creatorul unui colectiv, să fii înțeles de oamenii cu care încerci să constitui un colectiv. Acest segment de timp în care se încearcă (sau poate că se mimează doar) constituirea unor noi colective – e un timp foarte dificil, chiar periculos. Un om cinstit, omenos, integru, cu demnitate, cu respect de oameni – pare străniu în acest proces.

A.A. Cum ți se pare societatea de după pandemie?

D.V.  Din timpul pandemiei, tot ce folosește omul (pâine, vin, legume, fructe, educație, cultură) e contrafăcut. Însăși lumea a devenit o societate contrafăcută. Ar fi trist să rămânem o societate contrafăcută… Răul a luat chipul binelui și lumea crede că binele nu mai este viu. Folosind o hrană  contrafăcută – omul nu mai gândește corect, omul nu mai are rușine, remușcări.  Ba mai mult ca atât, unele instituții sunt pline cu persoane care nu se simt bine dacă fățărnicia nu e prezentă. Ci eu mă strădui să mă eliberez de energie negativă și să mă bucur de tot ce vine nou. Îmi ascult intuiția și am încredere în ea.

A.A. În timp ce tu accepți schimbarea, alte evenimente vin. Cum vei afla dacă sunt evenimente importante sau nu…

D.V. Se mai dialogează cu lumea cumva artificial, ca și cum se vorbește cu un computer. În asemenea comunicare  – e foarte puțină lumină, căldură, profunzime… Cuvintele sunt neputincioase pentru a transmite profunzimea unei informații, sensul unei atmosfere. Doar prin cuvinte nu poți afla cum e omul, bun sau rău. Prin evenimentele pe care le poate produce un om, prin perspectivele pe care le propune altora, comunității, societății, țării –  vezi pe cine ai alături, cine îți sunt contemporanii.  Important e să fim producători de evenimente și nu de bârfe și dezinformare.

A.A. Tu, un tânăr producător al atâtor evenimente cu impact pozitiv, te simți înțeles, acceptat de societatea acesta contrafăcută?

D.V. În orice societate, chiar și acum, după pandemie, după război, sunt oameni care vor să schimbe lumea spre bine. Altfel, ar fi trist de tot. Ar fi un dezastru. Întotdeauna și oriunde eu încerc să mă aflu în stare pașnică.

A.A. Știu că te mândrești cu mama ta… Multă lume care o cunoaște, nu doar din țară, se mândrește cu poeta de la Chişinău. Părinții copiilor talentați o cred pe poeta Renata Verejanu un om unic… Cum e să fii fiul unei personalități renumite?

D.V. „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare” se numește unul dintre cele mai frumoase și originale volume de poezii ale poetei. Nu importă că e o personalitate recunoscută de societate, sau un jurnalist, regizor, editor... e mama ta - important e să ai ce învăța de la ea, să-ți fie cel mai bun prieten. Și nici acestea nu sunt o garanție că ți-a fi ușor în viață, că vei fi fericit în perioada aceasta de tranziție nesfârșită. Doar încrederea în sine, în propriile puteri te salvează.

A.A. Pe această notă optimistă, de încredere în ziua de mâine, îți mulțumesc pentru acest interviu.

D.V. Și eu îți mulțumesc, dragă Andreea, pentru că știi să întreții acest dialog dintre Danemarca și Moldova, care iată că de câțiva ani are o frumoasă continuitate.